Adrian Streinu Cercel: Dorim ca testarea pentru HIV/SIDA să se facă la internarea pacientului în spital

Adrian Streinu Cercel: Dorim ca testarea pentru HIV/SIDA să se facă la internarea pacientului în spital

Bucureşti, 29 nov /Agerpres/ – Managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase, Adrian Streinu Cercel, a declarat miercuri că medicii doresc ca testarea pentru HIV/SIDA să se facă pentru toţi pacienţii, la internarea în spital.

„Noi, din punct de vedere al specialistului, solicităm ca în Programul naţional de luptă HIV/SIDA să fie inclusă posibilitatea scoaterii consilierii pre şi post-testare şi testarea să se facă fără niciun fel de oprelişti, la nivelul oricărui spital din România, iar pe de altă parte milităm pentru introducerea profilaxiei pre-expunere”, a spus Streinu Cercel, la finalul unei dezbateri prilejuite de Ziua Mondială a SIDA.

Potrivit specialiştilor prezenţi la dezbatere, o testare pentru HIV/SIDA costă la ora actuală în jur de 2 lei şi ar putea fi suportată de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

„La nivelul CNAS, în contractul care va urma să vină, să fie introduse în baremul minim de investigaţii. Deocamdată negociază Ministerul Sănătăţii. (…) Ideea noastră este pentru orice spital din România, indiferent cât de mare sau cât de mic, (…) indiferent dacă pacientul trădează sau nu o infecţie”, a arătat Streinu Cercel. AGERPRES/(A – autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Mihai Simionescu)